Poze cu leoparzi

• Cele mai reusite poze cu leoparzi ale anului 2008

Leopardul este singura felina mare care se simte la fel de bine in copaci ca si la sol. Unii leoparzi se simt atat de bine in copaci incat au fost vazuti alergand alergand rapid printre crengi, prinzand bibilici intre falci din mers sau speriind paviani atat de tare incat cad la sol si mor. De asemenea folosesc copacii si pentru stocarea hranei.
Dupa ce si-a localizat victima, leopardul incepe sa se furiseze in liniste spre ea, lipindu-si burta de pamant si ajuntandu-se cu mustatile lungi si sensibile pentru a-si gasi drumul prin subarboretul intunecos. Dupa ce se apropie la 5-10 metrii de prada, leopardul se napusteste inainte in mai multe salturi rapide si sare pe spatele animalului, apucandu-l strans cu labele anterioare.
Dupa ce si-a urmarit si si-a prins prada, el o ucide fie strangandu-si falcile in jurul gatului sau pana se sufoca, fie se rostogoleste cu ea pana acesteia i se rupe gatul. Insa leoparzii nu sunt intotdeauna norocosi cand vaneaza, atunci cand lumina lunii este puternica ii este foarte dificil sa se apropie de prada avand foarte multe rateuri inainte de a putea manca.

Iti plac jocurile? Incearca noile jocuri de gatit!

Veverita cenusie

Veverita cenusie este un mamifer curios care nu se teme sa colonizeze regiunile in care traiesc oamenii. Jucause si departe de a fi sfioase veveritele cenusii s-au adaptat extraordinar la viata din regiunile urbane, ele cautand parcurile si gradinile care contin multe plante cu seminte si nuci. Ele folosesc deseurile ramase de la oameni (pungi de plastic, bucati de carton, hartii si altele) pentru a-si construi cuibul.
Veveritele cenusii au doua perioade de imperechere: toamna si primavara. Dupa imperechere, perechea se desparte, masculul intorcandu-se pe propriul teritoriu. Femela are o perioada de gestatie de 6 saptamani, timp in care ea captuseste cuibul cu material moale.
Ghearele lungi si degtele veveritei o ajuta sa se agate de scoarta copacilor. Ea poate sa se fixeze mai bine pe scoarta mai dura, cum e cea a stejarului. Coloritul sau o ajuta sa se ascunda pe trunchiuri si ramuri.

Iti plac jocurile? Incearca si noile jocuri de gatit!

Perus

Perusul este o pasare exotica ce se reproduce relativ usor. Lucru care i-a ajutat pe europeni atunci cand au decis sa inmulteasca perusul in Europa deoarece australienii interzisesera exportul acestora.
Datorita imperecherilor in alte conditii decat cele naturale perusii au suferit mutatii genetice. Au aparut specii cu penaj galben stralucitor, apoi diverse varietati albastre, albe si lucrurile pot continua. Tipul salbatic are penajul verde si o masca galbena pe frunte si pe fata.
Perusii cantaresc cam 30-40 de grame si au cam 18 cm inaltime.
Perusul in captivitate are nevoie de spatiu. O colivie nu este exact spatiul de care are nevoie dar in aceste conditii este bine sa fie lasat liber prin casa macar o ora pe zi. Colivia nu trebuie amplasata in bataia soarelui si nici in curent. Noapte este indicat sa fie acoperita colivia cu o bucata de panza.
Meiul, canepa si ovazul sunt principalele alimente ale perusului iar apa trebuie sa fie in permanenta in colivia sa.
Perusul este un animal pe care stresul il poate omori de aceea comportamentul fata de acesta trebuie sa fie intotdeauna unul plin de dragoste si intelegere.

Purici

Puricii sunt insecte mici si parazite cu o lungime intre 1 si 9 milimetrii ce traiesc pe mamifere, dar si pe pasari intr-un procent mai mic.
Puricii au corpul turtit, cu un cap in forma de glont care permite parazitului sa se deplaseze usor prin blana animalului sau penele pasarilor. Deoarece si-au pierdut capacitatea de a zbura, puricii se deplaseaza prin salturi. Majoritatea puricilor sunt numiti dupa tipul de animal sau mediu pe care traiesc; ca de exemplu: purici de caine, purici de pisica, purci de liliac, purici de iepure, purici de gaina, purici de nisip etc.
Ciclul de viata al purecilor trece prin mai multe stadii: ou, larva (cele mai sensibile) , pupa si apoi purice.
Puricii pot fi responsabil de transmiterea de boli, deoarece odata ce el suge sange ce contine bacterii ale bolii poate infecta cu usurinta cand va incerca sa se hraneasca din nou.

Te plictisesti? Incearca jocuri sportive!

Pavianii

Pavianii sunt animale inteligente care traiesc in Africa si in sudul Arabiei, acestia sunt membrii suprafamiliei maimutelor din Lumea Veche si pot forma complexe comunitati sociale.
Pavianii variaza mult ca dimensiune de la micul pavian de Guineea pana la marele pavian chacma. Pentru ca pavianii nu se tem de oameni, ei pot devenii o pacoste, in special in parcurile nationale unde se obisnuiesc cu faptul ca sunt hraniti de turisti. Unii chiar fura mancare de la oameni.
Pavianii traiesc in principal la sol, catarandu-se in copaci doar pentru a dormi sau a scapa de pericol. Puiul de pavian se agata de blana de pe pieptul mamei, iar cand mai creste putin este transportat pe spatele ei.
Grupul de paviani ramane intotdeauna impreuna, indiferent ca se afla in miscare sau se hraneste. Adesea el isi imparte teritoriul cu alte animale, printre care antilopele si bivolii, precum si cu alte grupuri de paviani.

Broasca cu coarne

Broasca cu coarne, viu colorata, care traieste in mlastinile din Pantanal, are capul mare si maxilarele puternice, gratie carora poate manca orice animal suficient de mic pentru a-l inghiti. Meniul sau e foarte diversificat incluzand melci, soareci sau poate ajunge sa manance alte broaste mai mici. Numele ei provine de la pliul de piele care seamana cu un corn pe care il are deasupra fiecarui ochi. Culorile sale vii si agresivitatea i-au i-au conferit reputatia, nedreapta, de broasca veninoasa.

Ornitorincul

Daca natura si-a pus in minte sa creeze o enigma, a reusit pe deplin cu ornitorincul. Un mamifer de marimea unei pisici, care depune oua, are trup de castor, dar cioc si picioare de rata, animalul pare un bizar experiment biologic.
De fapt, ornitorincul este perfect adaptat la viata de pe malul apei. Ciocul sau plat este o veritabila unealta eficienta de cautare a hranei, capabil sa detecteze chiar si cei mai slabi curenti electrici din musculatura prazilor sale, din care fac parte racii.

Bufeo - Delfinul roz

Bufeo, ca orice alt mamifer respira oxigenul atmosferic cu ajutorul plamanilor. De aceea, iese la suprafata la fiecare 30 sau 40 de secunde. Durata scufundarilor sale nu depaseste niciodata doua minute. Cand partea superioara a capului, unde se afla orificiul respirator, sparge oglinda apei, suflul este zgomotos si foarte inalt pentru delfin, depasind 1.80 metrii. Cand se scufunda capul iese mai mult din apa. cu ochiul si o jumatate din bot, apoi spatele se arcuieste puternic, dar coada nu apare la suprafata. Viteza medie de inot este de 3-5 km pe ora, dar poate ajunge si la viteze de 16-18 km pe ora.
Exista o diferenta de talie intre cele doua sexe, masculii fiind mai mari. Ei ating maturitatea sexuala cand ajung la dimensiuni intre 2,20 si 2,30 de metrii, iar femelele adulte la 1,50 - 1,80 metrii.

Rechinii de Amazon

La toate pericolele pe care le pot crea pentru om unele specii de pesti din Amazon se mai adauga una, cauzata de niste intrusi: rechinii marini. Acestia patrund in delta Amazonului si apoi pot urca departe pe cursul sau, adaptandu-se perfect la apa dulce.
Daca rechinul-fierastrau (Pristis pristis) nu este periculos pentru om, chiar daca unele exemplare depasesc 5 metrii lungime, in schimb intalnirea cu un rechin-buldog (Carcharhinus leucas) poate sa fie mortala. Aceasta specie care masoara intre 3 si 3,5 metrii lungime, se alatura, prin ferocitatea sa, marelui rechin alb si rechinului tigru. Sunt specialisti care il considera chiar cel mai periculos dintre rechini. Sa mai adugam ca rechinul-buldog urca pe cursul Amazonului pana in Peru, adica pe o distanta de 3700 km!

Echidna - Teposul australian

Echidna are un orificiu bucal ingust, situat la capatul unui bot ca un cioc, lung de 7 cm. Nu are dantura, din cauza regimului alimentar, lipsindu-i chiar si placile dentare, care, la orintorinc, slujesc drept dinti. In schimb, hrana este macerata prin frecare de niste tepi cornosi de pe cerul gurii. In regiunile aride de pe continent, echidna se hraneste cu termite, care au un continut mare de apa; de acea, poate supravietui chiar si doua saptamani fara sa bea. Echidna, careia i se mai spune si "furnicar spinos", isi localizeaza prada prin miros si auz.
Spre deosebire de alte mamifere, la echidna temperatura corpului este de 32 grade Celsius. Insa temperatura sa interna este variabila, influentata de cea a mediului inconjurator. Poate vietui in medii climatice variate, tocmai datorita acestei insusiri. In sezonul rece, cand hrana este greu de gasit, echidna hiberneaza. Face acest lucru ca sa economiseasca energie, intrand in letargie pentru cateva saptamani, timp in care nu respira decat o data la 2 ore. Cand iese din amorteala, se poate incalzii numai in cateva ore. Studierea mecanismului de autoreglare a temepraturii corpului la animale este profitabila in medicina, unde el ar putea fi folosit pentru a induce starea de inconstienta in corpul uman, fara a recurge la anestezice si, ca atare, pastrand pacientul mai mult timp pe masa de operatie si ameliorand rata de recuperare postoperatorie. Capacitatea fiziologica a echidnei poate fi valorificata si in programele spatiale, pentru a-i pune pe astronauti in stare de inertie pe durata zborurilor cosmice.

Varanii

Atunci cand vine vorba despre varanul de Nil sau despre celebrul dragon de Komodo, fascinatia si teama se impletesc intr-o tesatura curioasa, difuza, care sta la baza reputatiei destul de proaste pe care o au aceste soparle uriase. Cu un aspect infricosator, cu o dentitie ce aminteste de cea a temutilor Tyranosaurus si cu arma bacteorologica devastatoare in saliva, varanii pot fi numiti, pe buna dreptate, balaurii zilelor noastre. Chiar daca multe dintre povestile care circula pe seama lor tin de domeniul fantasticului, aparitia unui dragon de Komodo, cu cei aproape 3 metrii ai sai, infioara si starneste panica.